Search This Blog

Friday, August 31, 2012

Too young, too good to die - Johnny Munkhammar


On 13 August 2012 Johnny Munkhammar was finally defeated by a merciless malady and he stepped out of this world ! 
He really was to young to die (not even 38) and he was to good to die ! 
Johnny Munkhammar was, as he put it, a person who worked "for personal liberty, a free economy and society, open borders and limited government".  
He made essential contributions to the effort to preserve the freedom of the market and the openess of the economy.
Johny was deeply convinced of the benefits of the free market and free trade. He was speaking from the heart and he was a truly believer in the economic freedom and the small state and a "preacher" of their virtues.

I would mention only a few of his works, published in English, for which Johnny Munkhammar will be certainly remembered:
- "European Dawn. After the Social Model" (2005).
- The chapter on"A New European Model" in the book "Development Models, Globalization and EconomiesA Search for the Holy Grail?", edited by John Kidd and Frank-Jürgen Richter .
- The chapter titled "The Wellfare State or the Unfair State ?" (an excellent question!) in the book "Beyond the European Social Model" (2006) - http://www.openeurope.org.uk/Content/Documents/PDFs/fullbook.pdf
- His chapter about labour freedom in the annual "Index of Economic Freedom" 2007.
- "What competition has done for Europe" (2007) - http://www.timbro.se/pdf/what_competition_has_done_for_europe.pdf
- "The Guide to reform" (2007)
- "Yes, Europe can !" written together with Stefan Folster.

In addition, he spoke at conferences around the world, always in defence of freedom and for a measured government intervention.  You may see just one of his speeches at http://www.youtube.com/watch?v=YrOBdbnYtJY
Johhny Munkhammar has been an amazing character. In an Europe in which the politicians rarely dare to say the electors the unplesant things, he became a politician but remained as outspoken as always.  Johnny Munkhammar construed a brilliant argument about the fact that politicians who are making reforms are more likely to be re-elected (thus responding to a concern raised by a respected politician - Jean-Clause Juncker, the Prime Minister of Luxembourg).    
I remember well the 90', when the then leaders of Romania, which was still a  young democratic country, after escaping with  lot of pains from the toughest commnist regime in Europe, tried to convince people of the benefits of adopting a "Swedish model" for the economy, seen as a Land of Promises, instead of embracing privatisation and liberalisation reforms, which were absolutely necessary in order to save a largely inefficient economy.  As a result, Romania lost so many years looking to the false promise of a market economy where the State was supposed to take care of all its citizens and where the economy itself was subordinated to the "superior" goal of the State providing wellfare to everybody. The costs of that the time lost and the errors which the "Swedish" model justified in Romania, did nothing more than to prolong its road to recovery.  Years later, I discovered Johnny Munkhammar's writtings and, through him, I saw a totally different model - that of people working and competing in order to obtain their wellfare.  Thank you, Johnny !

Johnny Munkhammar is no longer with us but his ideas and his thoughts will remain as important bricks at the foundation of the economic freedom in Europe and elswhere. 
In a world where people and politicians alike, tired and anxious about the economic future, risk turning too much towards state interventionism, economic nationalism and sheer anti-liberal measures, Johnny Munkhammar will be missed. 

R.I.P.Johnny Munkhammar !




Wednesday, August 29, 2012

The European Court of Justice confirms denial of legal standing for intervention by single victims of an infringement

Is this the right decision ?
Would a more nuanced position of ECJ help proceedings in public and private enforcement ?

In a series of orders of the President of the Court in several related cases - C-589/11 P(I) - Schenker v Air France and Commission, C-590/11 P(I) - Schenker v Air France-KLM and Commission C-596/11 P(I) - Schenker v Koninklijke Luchtvaart Maatschappij and Commission, C-598/11 P(I) - Schenker v Cathay Pacific Airways and Commission, C-600/11 P(I) - Schenker v Lan Airlines and OthersC-602/11 P(I) - Schenker v Deutsche Lufthansa and Others - issued on 8 June 2012 (http://curia.europa.eu/juris/document/document.jsf?text=&docid=123982&pageIndex=0&doclang=EN&mode=lst&dir=&occ=first&part=1&cid=374708), ECJ rejected the applications lodged by a presumed victim of a cartel to join the proceedings before the Court for annulment of a European Commission decision sanctioning the cartel.  

The ECJ decision at stake refers to the air cargo cartel sanctioned in 2010 by the European Commission. The cartel involved Air Canada, Air France-KLM, British Airways, Cathay Pacific, Cargolux, Japan Airlines, LAN Chile, Martinair, SAS, Singapore Airlines and Qantas. 


These undertakings applied commonly agreed surcharges for fuel and security. For details see http://europa.eu/rapid/pressReleasesAction.do?reference=IP/10/1487 


ECJ confirmed the decision of the General Court which found that Schenker, the applicant, did not have a direct and existing interest in the results of the case and, therefore, it could not benefit of article 40 of the Statute of the Court of Justice.  

Article 40 of the Statutes of the Court of Justice provide that any person may intervene in front of the Courts of the European Union if such a person can establish an interest in the result of a case submitted to one of those courts. The case-law defined this right to intervene in a restrictive way, as being open to undertakings closer to the matter of the case (members of the same legal entity, competitors of the company which committed an abuse of dominance) or to undertaking which were involved also in the administrative proceedings, as complainant or in any other form.  The legal standing as intervening party was also recognised to associations representing a large number of operators active in the sector concerned.

As it may be noticed, the right to intervene is open to undertakings which had something to do with the investigation (like a ”bonus”) or which may help establish the harm caused to specific markets by the illegal behavior of the cartelist.  The contours of the right to intervene seem to be limited to entities which have been active or might be useful to the public action or which liability may be invoked, with the exclusion of the private interest for damages by undertakings dealing with the authors of the infringement. The only 
The General Court, first and then ECJ decided to stick with the legal precedents, concerned of the fact that the courtroom might become much too crowded if anyone is allowed to jon. ”to recognise that each physical or legal person who could potentially bring a civil action for damages for loss resulting from the anti‑competitive conduct of an undertaking has a direct and existing interest in the result of a case for the purposes of Article 40 of the Statute of the Court of Justice would risk seriously undermining the effectiveness of the procedure before the Courts of the European Union”.
Schenker argument that it is, so far,”the only victim of the cartel in question which has filed an application for access to the documents of the administrative procedure carried out by the Commission could not move the heart of the judges either.  Hence, there is no such thing as ”prior tempore, potior jure”  applicable in such instances as the mentioned principle is an essential concept of the private law, not the public law. 
ECJ decision may be right and appropriate for efficiency reasons but the Court should have a more nuanced - and pragmatic - approach and apply a case-by-case assesment of the usefulness of an application for joining the proceedings.  Thus, the Court should check whether or not a single undertaking may bring any clarity to the European Commission decision which validity is discussed. This would mean that it will stick to the strict requirement applied in the case law without throwing away potential useful inputs from single companies, which were not involved in the administrative proceedings.  
If the aim for limiting the right to intervene is to avoid the undermining of the effectiveness of its procedure, then being a single company shuould not be regarded, ab initio and without further review, as a sin. 
EC

Sunday, August 26, 2012

Apple vs.Samsung - something good about!

The recent ruling of the jury in Northern District of California in favor of Apple is still a very hot issue and is still sending hit waves around the world.  The ruling comes after one of the most important legal battles between the two giants and, arguably, for the technology industries.  It is difficult – and risky – to jump now into conclusionsregarding the likely effects of the decision confirming that Samsung breached some of tohe Apple’s patents.  
Although such comments and predictions, most of them alarming, started to overflow the websites, the blogs and the magazines all over the world, until the things will start to settle, I would limit myself to say how the decision of the jury in the Northern District of California SHOULD NOT be regarded.  I try to set a different tone to the comments, as I dislike (and disapprove) expressions such as “hardware manufactures lining up to pay license fees to Apple” or “a future Armaghedon on Google”. I understand that journalism need strong words in order to catch the eye of the reader in respect of what just happened but the forecasts and conclusions should be written with calm and equilibrium.
Thus, I will refrain from commenting on how correct is the ruling itself.  From old times and for the sake of good order in the society, the legal tradition equates the findings of a court to something which may be called “the truth”.  Although I am not original on this, my only question mark is over the concept of putting the burden of such a case on the shoulders of a jury, i.e. to seek the truth from persons who may act in good faith but who may find difficult to ascertain properly the technical details and the complex relations which are at the core of such a dispute (see, for the technical antitrust issues, the opinion of Professor Herbert Hovenkamp – “juries remain a very weak link in a system where most of the relevant evidence is economic and technical” – The Antitrust Enterprise: Principles and Execution, pag.63).  PS: According to the news, some of the jurors were technology-savvy, which may give more credibility to their verdict - http://news.cnet.com/8301-13579_3-57500358-37/exclusive-apple-samsung-juror-speaks-out/.     
So, it looks clear, in this moment, that Samsung did it wrong and failed to respect the legal safety distance from Apple' innovations.
Coming back to the court decision, these are my comments:
1)     The verdict of the California court should not be regarded as a surprise.
The verdict of the California jury should not (cannot) be a total surprise for the professionals of the technology industries and for the managers of the major players in these industries.  As it was famously said - “Only the unprepared may be taken by surprise”.  Both hardware manufacturers which walked into the footsteps of Apple and provide now the world’s consumers with smartphones and tablets at lower prices than Apple and software providers – such as Google – should have think to such an outcome, even if undesirable for them, and have prepared alternative strategies.  For those which were, in fact, unprepared, the ruling may be a – necessary - cold shower, with a welcomed wakening effect on the them.  
2)     The market for "drawing boards" has just received a boost.
Samsung and the other competitors of Apple should learn that the protection of intellectual property is important. They should learn also that the “short-cuts” such as looking over the shoulders of the competitors are short-living solutions. And that, definitely, the “short-cuts” are not highways to the future market success.  
3)     The competition is not to be won in a courtroom.
The ruling confirming the infringements of Apple’s patents might reinforce the idea that the clash between Apple, Samsung and other major players in the technology is moving into the courtrooms, away from the marketplace but I do not think that this is an efficient strategy on the long run for any of the competitors.  If Apple chooses to follow such a route and use money for lawyers and court experts instead of on research, it will have something to lose, eventually, in the technological race.  No big business in history survived and continued to be successful based mainly on legal strategies and on fighting in court, but based on innovation and making good offers to consumers.  Raging legal wars against your competitors it may slow them down but it will not make you go faster.  The first statements issued by Apple immediately after the decision indicate that the company is not willing to follow this (apparently) easier route but the temptation will remain (Apple should not take Steve Job’s threat against Android “to go thermonuclear” as a legacy).  Apple should not forget also that there is use and there is abuse of any right.  Companies in strong market position may be tempted to keep their competitors at a safe distance and to slow them down.  Eventually, the innovation may start to fade and the company will try to live an easy life by reaping the fruits of its past achievements.  
4)     No company has and no one will have a monopoly on innovation and on all the necessary patents.
One important aspect Apple should consider is that it is virtually impossible to have a monopoly on all innovation and that someday another technological idea will capture the minds of the consumers and it might not have the patents which encapsulate that idea.  And the world of technology is moving fast, so that patents may start to lose some of their value not because of the infringements but because may start to become obsolete.  Even if Apple will continue to come with good ideas and brilliant innovations, the number of patents incorporated today in a single device make it impossible for all these patents to belong to Apple.  So, Apple should bear in mind that the world of technology is more and more interconnected and inter-dependent.  The recent decisions of the South Korean courts are a good example.  The Korean decision is rather low-profile compared with the US decision but the former gives a better image of the actual status quo of the two parties to the conflict.  As Marshall Phelps, the VP for Intelectual Property at Microsoft puts it – “IP’s greatest value would lie not so much in being a weapon against competitors, but rather in serving as a bridge to collaboration with other firms that would enable companies to acquire the technologies and competencies they needed to compete successfully”. (Phelps, Marshall; Kline, David. Burning the Ships: Transforming Your Company's Culture Through Intellectual Property Strategy (p. 5). John Wiley and Sons.).  Indeed, Microsoft offers lot of good examples in this direction.
5)     Samsung is an innovator, not a villain.
The ruling did not say (and could not say)  that Samsung phones were, entirely, copies (clones) of Apple but that Samsung looked too much towards Apple (“benchmarking on it”, as Samung lawyers put it in court) and that it “free ride” too much on Apple’s efforts.    The signal is that Samsung and others should have a change of strategy and demonstrate that their innovations enhance the capabilities of the smartphones and tablets.  The jury only agreed with one third of the damages sought by Apple and rejected many of its claims, such as alleged infringement of the trade dress for the iPad.
What happens now seems to have similarities with the car manufacturers disputes involving European and Japanese producers.  In the 70’ and 80’, when Europe started to be flooded with Japanese cars, of good quality and cheaper than some of the European (mostly, German) models, complaints started to be made about the alleged infringement of patents, such as in the Apple vs.Samsung case.  But because consumers were happy with the situation and the Japanese cars did have their glow, people used to say that “the Japanese are replicating the European cars, but are just making them better”!  The Japanese manufacturers might have copied some successful features of the German brands but for sure they were innovators, too.   
Samsung has lot of things – and innovations – to be proud of.  Let’s not forget that the range of smartphone and tablets put on the market by Samsung is far more extended than the limited range of Apple.  Samsung strategy means going into new territories that Apple does not dare to explore yet (such as smaller size tablets), whilst Apple has a different strategy and follows the “bitten track” of its famous iPhone and iPad.  The future mini-iPad will come after the market success of lower screen size tablets has been tested by others, Samsung especially. It should be borne in mind that almost all the devices which came under scrutiny in the California trial are from the previous generations.  The newest Samsung products were not affected by the litigation in the US Federal Court (Samusng  Galaxy III, for example).

A personal notice: I use two mobile phones produced by Samsung and having Android operating systems.  I used to have an iPhone -a good phone but Samsung offered me a better user experience, so I gave it up quickly.  I also used for a long time an iPad 2 and I was impressed about the quality of the device.  This did not stop me in turning recently to a Samsung tablet.  I was happy with both Samsung and Apple but I give preference to Android.  Apple products are for those who may afford an iPhone or an iPad, Android is for anyone who can afford a smartphone (and there are more and more low-price smartphones).  The future of the smartphones and their affordability to the ordinary people depends on the success of Android. It depends also on the success of Microsoft software into this area and I think that Microsoft may be a formidable challenger for Apple’s supremacy if it will decide to aim high on the markets for smartphones and tablet PCs. 

So, as a preliminary conclusion, the world of technology may not be the same after the verdict of the California jury but it might well be a better one, if the lessons are well learnt by all the involved parties.  

UPDATE: According to news released by Reuters on 31 August 2012 Google Inc Chief Executive Larry Page and Apple CEO Tim Cook have been conducting behind-the-scenes talks about a range of intellectual property matters, including the mobile patent disputes between the companies. More, on http://www.reuters.com/article/2012/08/30/us-google-apple-idUSBRE87T15H20120830?goback=%2Egde_4472581_member_157048583 

Wednesday, August 22, 2012

"Blogul-de-concurenta" becomes "Stateofcompetition"

From today, "Blogul-de-concurenta" becomes "Stateofcompetition" !
This is not just an change of name, but announces that this blog intends to cover in the future a wider range of issues, extending from competition itself into such directions as the freedom of the enterprises, innovation and the balance between private and public interests.  
The blog would like to provide useful insights and indications as to the state of health of the competition and the economy as a whole, in Romania, in the European Union and elswhere. 
You are welcomed to read, to get involved, to bring in your friends, to approve or to disapprove the views expressed on this blog.
Yours,
Valentin MIRCEA

Saturday, August 18, 2012

The Role of the Constitutional Court of Romania in guaranteeing the functioning of the market economy

The paper has been published in the book ”Repere actuale ale jurisprudentei Curtii Constitutionale”, edited by Judge Silviu Barbu of the Brasov Court of Appeal, lecturer in law at the Law School of the Bucharest University and published recently (July 2012) at Indaco Systems Publishing House - see  http://www.centruldecarteindaco.ro/Book/Index/597/Repere-actuale-din-Jurisprudenta-Curtii-Constitutionale

Abstract:
The article focuses on a less obvious attribution of the Romanian Constitutional Court, i.e. its role to safeguard and to protect the freedom of the enterprise and the free market principle.  Unlike other constitutions in the developped countries, Romanian Constitution expressly provides the right to undertake a private economic activity (article 45) and the principle that the Romanian economy is a market economy (article 135).  The author argues that the respect of these fondamental provisions is key to the protection of the other economic rights (such as the right to work) and even for the political rights of the citizens.  On the other hand, the market economy in Romania is still fragile and there are many temptations to raise entry barriers in specific industries or to issue rules in favor of certain entities. Sometimes, the rules which discriminate and are contrary to the free market principle are included in laws issued by the Parliament, which are out of the reach of the Competition Council, which is competent to ask in courts the cancelation of lower-level legal norms (local councils decisions, Government decisions) when contrary to the competition rules.  In this context, the Constitutional Court plays an essential role in ensuring the proper functioning of the market economy by striking-out the legal norms contrary to the freedom of the enterprise and the free market economy.

Further comments:
Interestingly, between the time of drafting and the moment when the paper was published, the Constitutional Court issued a decision (Decision 498/10 May 2012), which represents an almost ”hystorical” change of course in its jurisprudence and it may be considered as a major turning point in the approach the Constitutional Court has towards legal norms infringing the freedom to compete and to perform economic activities - see the decision at http://www.ccr.ro/decisions/pdf/ro/2012/D0498_12.pdf.  
Through this decision, the Court struck down one of the first legal provisions which came into force in Romania after the opening of the economy to the free market principles, in 1990.  The legal norms in discussion were forbidding retailers of food products to buy these from other retailers of such goods, but only from wholesellers, subject to administrative and even criminal sanctions.  In the past, the Constitutional Court rejected requests to declare this legal provision  as void.  This time, the Court argued that it needs to take into account the change in the economic realities and that  the legal interdiction introduced in 1990 no longer corresponds to the free market economy principle.  The Court correctly noted that economic operators may acquire goods from whatever source they want, as long as the sale of such goods is not limited due to specific charateristics (weapons, drugs etc), thus the consumers receiving the benefits.  In additon, the Court stated that the principle of the freedom to peforma economic activities, to buy and to sell goods, is a fondamental principle of the market economy and an essential condition for its the existence.
Beyond Decision 498/2012 itself, what is important is that this signals the intention of the Constitutional Court to pay more attention to the limits of competition introduced in the laws.

Full text article (Romanian):

Rolul Curţii Constituţionale a României în garantarea funcţionării economiei de piaţă

Economia de piaţă este un mecanism a cărui funcţionare corespunzătoare este apanajul predominant al agenţilor implicaţi (operatorii economici).  Care ar fi, în aceste condiţii, rolul Curţii Constituţionale în ceea ce priveşte funcţionarea corectă a economiei de piaţă.  În cele ce urmează vom argumenta de ce Curtea Constituţională joacă, în realitate, un rol foarte important în asigurarea bunei funcţionări a economiei de piaţă.  Importanţa acestui rol pleacă de la poziţia extrem de importantă a Curţii Constituţionale, de judecător suprem al actelor normative emise de către Parlament şi care reglementează direct modalitatea de desfăşurare a activităţii operatorilor economici sau instituie cadrul general pentru reglementarea acestei activităţi de către autorităţile sectoriale sau de către autorităţile administraţiei publice centrale.
Libera iniţiativă şi economia de piaţă în Constituţia României
Spre deosebire constituţiile din multe alte jurisdicţii, inclusiv cele din ţările dezvoltate din punct de vedere economic, Constituţia României conţine prevederi exprese în ceea ce priveşte iniţiativa privată şi concurenţa[1].
Astfel, art.135, alin. (1), din Constituţie prevede că:
Economia Romaniei este economie de piaţă, bazată pe libera initiativă şi concurenţă.” iar alin. (2), litera a) al aceluiaşi art. 135 prevede că “Statul trebuie să asigure: libertatea comerţului, protecţia concurentei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de productie”.
Art. 135, alin. (1) şi (2), litera a) se află în corelaţie directă cu art. 45 din Constituţie care consacră libertatea economică, ca libertate fundamentală a cetăţenilor României:
Accesul liber al persoanei la o activitate economică, libera initiativă si exercitarea acestora in conditiile legii sunt garantate”.
În vreme ce art.135, alin. (1) există încă din prima formă a Constituţiei României, intrată în vigoare în 1991[2] dar într-o formă mai succcintă („Economia României este econome de piaţă”), libertatea economică a fost consacrată, cu forţă de libertate fundamentală, doar după revizuirea Constituţiei în anul 2003. Constatăm astfel, o sporire a atenţiei acordată de către legiuitorul constituţional iniţiativei private şi concurenţei. 
După cum s-a apreciat în doctrina de specialitate, libertatea economică este un corolar al dreptului de proprietate privată, prevăzut de art.44 (iniţial, art.41) din Constituţie[3], la realizarea căruia contribuie. Într-adevăr dreptul de proprietate privată nu poate fi conceput şi nu poate fi valorificat pe deplin fără existenţa libertăţii economice, adică a libertăţii de a folosi şi de a dispune de dreptul de prorietate privată în scopul obţinerii unor beneficii economice pentru titular. Se remarcă, în acest context, că libertatea economică conferă dreptului de proprietate privată o dimensiune dinamică şi transformă dreptul de proprietate dintr-o noţiune statică într-un concept „viu”, în măsură să contribuie şi la realizarea obiectivelor altor prevederi din legea fundamentală cum sunt dreptul la muncă prevăzut de art.41, alin. (1) - garantarea libertăţii economice creează condiţii pentru crearea de locuri de muncă sau dreptul la un nivel de trai decent, prevăzut de art.47 din Constituţie – măsurile de dezvoltare economică promovate de stat sunt cel mai bine realizate prin stimularea şi protejarea libertăţii economice şi a mecanismelor economiei de piaţă.
Într-o abordare mai largă, consacrarea şi garantarea libertăţii economice şi a mecanismelor economiei de piaţă sunt o condiţie esenţială pentru apărarea altor drepturi şi libertăţi fundamentale, cum sunt cele politice. În condiţiile în care cetăţenii se bucură liber de drepturile lor economice, aceştia vor fi mai motivaţi să se implice în viaţa „cetăţii”, prin exercitarea dreptului la vot sau a dreptului la asociere.  Libertatea politică nu este de conceput în absenţa libertăţii economice iar evoluţiile istorice din multe state ale lumii[4] au demonstrat că existenţa libertăţii economice a generat, de-a lungul timpului, mişcări sociale care au obţinut recunoaşterea drepturilor politice pentru cetăţeni şi deschiderea sistemelor politice către democraţii pe deplin funcţionale.  Este de remarcat grija autorilor Constituţiei României, inclusiv cu ocazia revizuirii acesteia în 2003, de a insera cu forţă de principii, în legea fundamentală, libertatea economică şi funcţionarea economiei României ca economie de piaţă. Demersul era justificat de nevoia de evitare a revenirii la economia centralizată, de comandă, caracteristică regimului comunist şi care produsese consecinţe dezastruoase în ceeea ce priveşte economia României şi nivelul de trai al locuitorilor.
Curtea Constituţională – arbitru necesar al libertăţii economice şi al economiei de piaţă
Cu toate că politicile economice promovate de către autoritatea executivă au un rol covârşitor în ceea ce priveşte existenţa unei economii naţionale eficiente şi prospere, Curtea Constituţională poate juca un rol foarte important în acest sens, prin interpretarea pe care este chemată să o dea conceptelor de libertate economică şi liberă concurenţă şi cenzurarea normelor legale care pot afecta exerciţiul drepturilor consacrate de Constituţie.
Politicile publice în materie economică sunt adesea fluctuante şi sunt influenţate, în diferite momente în istorie, de factori diverşi cum sunt: contextul economic la nivelul Uniunii Europene sau la nivel mondial, demersuri şi iniţiative venite din partea unor grupuri sociale sau profesionale, în susţinerea intereselor acestora sau abordări diferite în ceea ce priveşte rolul statului în economie sau privind modalitatea de alocare a resurselor. În acest context, rolul Curţii Constituţionale este acela de asigurare a stabilităţii şi de a fixa, prin repere jurisdicţionale, cadrul în care pot fi puse în aplicare politicile publice în materie economică, prin cenzurarea normelor legale în care acestea se materializează.
Noţiunile menţionate, de libertate economică şi de liberă concurenţă, ca şi alte noţiuni asociate acestora şi menţionate în textul legii fundamentale – cum este „concurenţa loială” – nu sunt definite şi nu sunt detaliate şi, de altfel, nici nu ar fi putut fi detaliate în textele constituţionale, revenind Curţii Constituţionale atributul de a defini conţinutul acestora şi de a stabili limitele în care pot fi permise derogări. 
Deşi deciziile Curţii Constituţionale nu constituie surse de drept pozitiv, acestea au un rol important în ceea ce priveşte evitarea limitării libertăţii economice sau a afectării mecanismelor liberei concurenţe prin acte normative cu putere de lege.
Este interesant de remarcat că actele normative cu un statut inferior legii (hotărâri ale unor consilii locale sau judeţene, decizii ale unor autorităţi ale administraţiei publice centrale, hotărâri de guvern) pot fi invalidate, inclusiv pe motivul încălcării regulilor din art.45 şi 135, alin. (1) din Constituţie, prin acţiuni iniţiate în faţa instanţelor judecătoreşti de către Consiliul Concurenţei în baza atribuţiilor conferite acestei autorităţi publice de Legea concurenţei nr.21/1996, republicată[5] (numită în cele ce urmează „Legea concurenţei”)[6].
Conform art.9, alin. (1) din Legea concurenţei Sunt interzise orice acţiuni sau inacţiuni ale autorităţilor şi instituţiilor administraţiei publice centrale ori locale şi ale entităţilor către care acestea îşi deleagă atribuţiile, care restrâng, împiedică sau denaturează concurenţa, precum:
a) limitarea libertăţii comerţului sau autonomiei întreprinderilor, exercitate cu respectarea reglementărilor legale;
b) stabilirea de condiţii discriminatorii pentru activitatea întreprinderilor.”
Dacă autoritatea de concurenţă sesizează existenţa unor acte normative care contravin prevederii legale de mai sus, aceasta poate declanşa o investigaţie împotriva autorităţii publice emitente. Dacă investigaţia ajunge la concluzia că prevederea normativă afectează libertatea comerţului sau autonomia întreprinderilor, ori că aceasta stabileşte condiţii discrimnatorii pentru întreprinderi, Consiliul Concurenţei impune, prin decizie, un termen în vederea conformării – modificării sau eliminării prevederiii ilegale.  Dacă nici după expirarea acestui termen situaţia nu este remediată, Consiliul Concurenţei poate introduce, conform art.9, alin. (2) din Legea concurenţei, acţiune în faţa Curţii de Apel Bucureşti, solicitând instanţei, după caz, „anularea, în tot sau în parte, a actului care a condus la restrângerea, împiedicarea ori denaturarea concurenţei, obligarea autorităţii sau instituţiei în cauză să emită un act administrativ ori să efectueze o anumită operaţiune administrativă”. Consiliul Concurenţei nu are atribuţii în ceea ce priveşte anularea directă a unor prevederi normative  neconforme cu libertatea economică şi cu principiile economiei de piaţă, din raţiuni ce ţin de ierarhia autorităţilor din cadrul puterii executive.  Rolul şi forţa sa în invalidarea acestor norme juridice sunt însă considerabile, cu atât mai mult cu cât art.49 din Legea concurenţei sancţionează cu nulitatea absolută prevederile normative contrare art.9 alin. (1) din această lege.
Se observă că acţiunile sau inacţiunile[7] menţionate în prevederea legală de mai sus pot fi, în egală măsură, contrare art.45 şi art.135, alin. (1) din Constituţia României.  Consiliul Concurenţei nu poate verifica şi cenzura aplicarea unei dispoziţii legale cu putere de lege, atribut exclusiv al Curţii Constituţionale.  Un asemenea control ar contraveni principiului separării puterilor în stat, în condiţiile în care Consiliul Concurenţei, parte a puterii executive nu poate cenzura actele emise de către Parlament. Consiliul Concurenţei poate formula însă recomandări, în baza art.26, alin. (1), litera l) din Legea concurenţei sau poate emite puncte de vedere, la solicitarea unor comisii parlamentare, a unor senatori sau deputaţi, în baza art.29 din Legea concurenţei.
Rolul de a verifica conformitatea prevederilor legale cuprinse într-o lege cu principiile economiei de piaţă revine, în mod primordial, Curţii Constituţionale a României.  Curtea Constituţională constituie, astfel, vârful piramidei instituţionale concepute pentru protejarea economiei de piaţă şi este un element important de contracarare a tendinţelor de limitare a libertăţii economice şi de alterare a mecanismelor concurenţiale. Având în vedere identitatea de raţiune, considerăm că modalităţile de restrângere, împiedicare sau denaturare a concurenţei prevăzute de art.9, alin. (1) din Legea concurenţei ar putea fi avute în vedere şi de către Curtea Constituţională. Astfel, se observă că noţiunile de „libertatea economică”, din cadrul art.45 din Constituţie şi „limitarea libertăţii comerţului şi a autonomiei întreprinderilor”, sunt practic echivalente.  Întocmai ca şi în cazul libertăţii economice prevăzute de art.45 din Constituţie, al cărei exerciţiu poate fi restrâns în condiţiile art.53 din Constituţie, libertatea comerţului şi autonomiei întreprinderii sunt, conform Legii concurenţei, „exercitate cu  respectarea reglementările legale”.
Chiar şi mai importantă este evitarea existenţei unor condiţii discrimnatorii pentru activitatea diferitelor întreprinderi, prin normele juridice cuprinse în legi.  Existenţa acestui reper în activitatea de analiză întreprinsă de Curtea Constituţională decurge, de altfel, şi din principiul egalităţii în faţa legii, prevăzut de art.16 din Constituţie.
Curtea Constituţională ar trebui să procedeze, în fiecare caz în care este invocată afectarea libertăţii economice a indivizilor şi a întreprinderilor, la o analiză aprofundată a posibilelor efecte negative ale normei juridice analizate asupra mediului de afaceri, inclusiv prin solicitarea adresată iniţiatorilor de a justifica, prin argumente economice pertinente, includerea într-o lege a unor dispoziţii cu caracter restrictiv[8].  Aşa cum menţiona judecătorul american Richard Posner „ştiinţa economică poate furniza perspective asupra unor întrebări care necesită o corectă interpretare legală” iar „limitele abordării economice în soluţionarea unui contencios constituţional sunt cele stabilite de însăşi Constituţia”[9].
Concluzii care rezultă din jurisprudenţa Curţii Constituţionale
Deciziile Curţii Constituţionale în care aceasta a fost chemată să se pronunţe cu privire la constituţionalitatea unor legi, prin raportare la art.135, alin. (1) sau art.45 din Constituţia României nu sunt foarte numeroase, mult mai puţine, oricum, decât cele în care prevederea constituţională invocată este, de exemplu, art.44 din Constituţie.  Este de aşteptat însă ca numărul cauzelor care implică cele două prevederi constituţionale să crească, având în vedere nivelul de dezvoltare al economiei de piaţă din România, creşterea numărului de norme juridice şi creşterea tensiunilor între operatorii economici.
În ceea ce priveşte jurisprudenţa de până în prezent, remarcăm atenţia acordată de către judecătorii Curţii Constituţionale aspectelor care ţin de conformitatea legislaţiei româneşti cu regulile economiei de piaţă, precum şi echilibrul opiniilor exprimate, în sensul protejării atât al liberei concurenţe cât şi a altor obiective stabilite de Constituţie – satisfacerea unui interes public şi bunăstarea consumatorilor.
Ca decizii care se integrează în cele exprimate mai sus menţionăm, cu titlu de exemplu:
-        Decizia Curţii Constituţionale nr.133 din 6 iulie 2000 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 7/1998 privind preţurile şi tarifele produselor şi serviciilor care se execută sau se prestează în ţară în cadrul activităţilor cu caracter de monopol natural, al celor supuse prin lege unui regim special sau al regiilor autonome, care se stabilesc cu avizul Oficiului Concurenţei, aprobată prin Legea nr. 88/1999[10]
În analiza textelor legale atacate de autorii excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea Constituţională a arătat, în mod judicios, că nu poate fi vorba de încălcarea fostului art.134, alineat 1 din Constituţia României în condiţiile în care norma legală se referea la activităţi cu caracter de monopol natural, unde este de principiu ca nu există un mecanism concurenţial care să ducă la stabilirea, prin mecanisme ale economiei de piaţă, a unui nivel corect al preţurilor.
-        Decizia Curţii Constituţionale nr. 644 din 10 iunie 2008 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 67 alin. (5) din Legea nr.38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere[11]
În acest caz Curtea a fost sesizată să se pronunţe asupra interdicţiei de a folosi unul şi acelaşi autovehicul pentru activităţi de transport de persoane (taximetrie) şi pentru activitatea de instructaj auto şi a concluzionat că aceasta nu împietează asupra liberei iniţiative garantată de art.45 din Constituţia României având în vedere că interdicţia derivă direct din condiţiile tehnice diferite care trebuie îndeplinite de către un autovehicul dedicat fiecăreia dintre cele două activităţi.

Deciziile mai vechi ale Curţii Constituţionale, pronunţate în baza art.134, alineat (1) din Constituţia din 1991 (şi în absenţa actualului art.45 din Constituţie), sunt însă criticabile sub aspectul acceptării cu prea mare uşurinţă a argumentelor în favoarea restrângerii unor forme de comerţ, fără efectuarea unei analize temeinicie sau solicitarea unei astfel de analize unor autorităţi specializate ale statului.
Menţionăm, tot exempli gratia, Decizia Curţii Constituţionale nr. 48 din 17 mai 1995 privind excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 lit. g) din Legea nr. 12/1990[12].  În acest caz, Curtea Constituţională a respins excepţia de neconstituţionalitate a unei prevederi legale care interzicea „cumpărarea de mărfuri sau produse în scop de revânzare, de la unităţile de desfacere cu amănuntul, de alimentaţie publică, cantine, unităţi de turism şi alte unităţi similare”.  În argumentaţia sa, preluată din susţinerile autorităţii publice pârâte – Garda Financiară – Curtea a arătat că prevederea legală din art.1, litera g) din Legea 12/1990 „acestea reflectă chiar spiritul textului constituţional, de vreme ce stabilesc şi sancţionează activităţile comerciale ilicite, de natură să încalce principiile concurenţei loiale şi să aducă atingere intereselor consumatorilor prin mărirea în mod artificial a preţurilor.” 
În realitate, Curtea Constituţională ar fi trebuit să aibă în vedere faptul o creştere de preţ nu era inevitabilă câtă vreme unităţile de comercializare menţionate în prevederea legală puteau şi aveau interesul să acorde discounturi şi rabaturi la preţul de vânzare, astfel încât preţul de revânzare al cumpărătorului putea fi în egală măsură mai mic decât preţul vânzătorului însuşi. În plus, activitatea de revânzare nu afecta, prin ea însăşi, interesele consumatorilor, câtă vreme produsele achiziţionate puteau fi incorporate în alte produse finite, căpătând astfel o valoare de utilizare mai mare, ce justifica preţul mai ridicat.  Prevederea legală era defectuoasă prin faptul că sancţiona nu revânzarea ci cumpărare „în scop de revânzare”, ceea ce era de natură să conducă la o aplicare excesivă a interdicţiei şi la dificultăţi mari în aplicarea practică – care ar fi fost situaţia dacă achiziţia nu se făcea în scop de revânzare, ci intenţia revânzării apărea ulterior, mai ales dacă acest lucru se întâmpla din cauze externe cumpărătorului (de exemplu, deprecierea unor produse perisabile).
Din contra-argumentele faţă de decizia Curţii Constituţionale, menţionate mai sus, rezultă cât de important este ca judecătorii Curtea Constituţionale să încerce să evalueze normele legale care privesc activităţile economice private din perspectiva raţiunii economice şi nu a unor motivaţii care sună bine dar care nu rezistă examenului practicii. 
Tentaţia restricţiilor şi rolul Curţii Constituţionale de gardian al economiei de piaţă
România a parcurs, din 1991, de la adoptarea Constituţiei, în forma sa iniţială, un drum lung în ceea ce priveşte deschiderea economiei către iniţiativa privată şi economia de piaţă. Procesul de liberalizare şi de privatizare a fost considerabil, astfel că în prezent peisajul economic al României este complet diferit de cel anterior anului 1989.  Economia României nu a ajuns încă la capătul acestui drum şi practica a arătat că acesta nu este întotdeauna un drum drept sau lipsit de greutăţi.  Există numeroase încercări de a orienta reglementările legislative către protejarea unor interse particulare şi astfel, se constată paşi înapoi şi obstacole – introducerea unor elemente de control administrativ, fără o justificare obiectivă (birocratizare excesivă), ridicarea unor bariere cât mai înalte privind accesul pe anumite pieţe, favorizarea unor întreprinderi în detrimentul altora sau a consumatorilor – care fac ca acest drum să fie sinuos.
Printre tendinţele cele mai dăunătoare pentru economia de piaţă dar şi pentru interesul public, în general, menţionăm demersurile multor profesii de a edicta norme juridice prin care să fie condiţionat (îngreunat) accesul în aceste profesii, concomitent cu impunerea, prin acte administrative sau prin auto-reglementare a profesiei a unor elemente care ar trebui să facă, în mod normal, obiect al interacţiunii acestor profesii cu consumatorii (de exemplu, preţurile şi tarifele).  O trăsătură comună a tuturor acestor demersuri, pro domo, o reprezintă invocarea unor raţiuni de interes public şi de protecţie a consumatorilor.  În realitate, ceea ce rezultă, cu intenţie sau nu, din reglementarea excesivă, este, adesea, ridicarea de bariere la intrarea pe piaţă, limitarea artificială a numărului celor care exercită profesia reglementată, cu consecinţe directe dăunătoare, cum este creşterea preţurilor sau reducerea inovării pentru crearea de produse şi servicii noi.
Un alt proces cu efecte negative îl reprezintă menţinerea unor vechi monopoluri publice sau, mai grav, crearea unor noi monopoluri sau drepturi exclusive, în favoarea anumitor operatori economici sau a unor profesii.
Introducerea de bariere administrative şi reglementarea excesivă a unor domenii de activitate economică sunt o reflectare perfectă a dictonului „drumul către iad este pavat cu intenţii bune”.  Este rolul Curţii Constituţionale de a veghea ca orice limitare a libertăţii economice să se facă în situaţii extreme, în condiţiile restrictive ale art.53 din Constituţia României. Libertatea economică, înţelească ca libertate a oricărei persoane de a exercita orice activitate economică, reprezintă o regulă fundamentală societăţii româneşti, astfel că excepţiile de la aceasta vor fi, în mod firesc, rare, şi vor trebuie să fie temeinic fundamentate, pe considerente obiective, inclusiv raţionamente de ordin economic.  Existenţa a prea multor excepţii şi, mai ales, lipsa lor de fundamentare, obiectivă, ar fi în măsură să golească de substanţă şi să riscă să anuleze principiul libertăţii economice.
Standardul cu care judecătorul constituţional trebuie să judece respectarea principiului libertăţii economice trebuie să fie acelaşi utilizat în contextul analizării respectării libertăţii individuale.  După cum am arătat mai sus, libertatea economică este o condiţie esenţială pentru prezervarea libertăţilor politice ale indivizilor. Un alt argument în sensul utilizării aceluiaşi standard ridicat este că libertatea economică este cea mai în măsură să ducă la realizarea bunăstării societăţii, prin impli-carea cât mai multor membri ai acestora.
După cum s-a spus în numeroase ocazii, economia de piaţă, ca şi democraţia[13], nu este un sistem perfect dar este cel mai bun din cele concepute până în prezent.



[1] De exemplu, constituţiile din Statele Unite ale Americii sau Germania nu conţin prevederi de tipul celor din art.135 sau art.45 din Constituţia României.
[2] În cadrul formei iniţiale a Constituţiei, această prevedere era numerotată ca art.134, alin. (1).
[3] I. Muraru, S. Tănăsescu – Drept constituţional şi instituţii politice, ediţia 14, vol. I, editura C.H. Beck, 2011, p.178.
[4] Exemplele în acest sens sunt numeroase, de la Magna Carta Libertatum din Anglia (1215) la transformările democratice din Coreea de Sud, Taiwan, Hong-Kong în ultimul deceniu al secolului al XX-lea.
[5] Astfel cum a fost aceasta modificată şi completată de Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.75/2010, aprobată cu modificări şi completări de Legea 141/2011.
[6] Pentru detalii, vezi V.Mircea, Legislaţia concurenţei.Comentarii şi explicaţii, Editura C.H.Beck, 2012, pag.59-61.
[7] Este de remarcat posibilitatea considerării ca nelegală şi a lipsei unei acţiuni necesare funcţionării în condiţii normale a întreprinderilor, ceea ce induce ideea că autorităţile şi instituţiile publice centrale au, în concepţia Legii concurenţei, o obligaţie pozitivă de a acţiona în vederea evitării restrângerii sau denaturării concurenţei.
[8] Notăm, în acest context, existenţa unei ramuri a ştiinţelor economice care tratează raporturile dintre normele constituţionale şi economie – economia constituţională.  Reprezentantul cel mai cunsoscut al acestei ramuri este James Buchanan care a primit, în 1986, premiul Nobel pentru economie, pentru dezvoltarea fundamentelor contractuale şi constituţionale pentru teoria procesului economic şi politic de adoptare a deciziilor.
[9] R.Posner, The Constitution as an Economic Document, George Washington University Law Review, 1987-1988, p.4-38.
[10] Publicată în Monitorul Oficial cu numărul 465 din data de 25 septembrie 2000.

[11] Publicat în Monitorul Oficial al României cu numărul 506 din data de 4 iulie 2008

[12] Publicată în Monitorul Oficial cu numărul 224 din data de 29 septembrie 1995.

[13] “S-a spus că democraţia este cea mai proastă formă de guvernământ, cu excepţia tuturor celorlalte forme, care au fost încercate din când în când”, Winston Churchil