Astăzi, 17 octombrie 2014, se împlinește un an de când am decis să plec de la Consiliul Concurenței, pentru a mă dedica unei cariere private și academice.
La această aniversare doresc să exprim câteva considerații cu privire la ceea ce s-a făcut, se face sau ar mai trebui făcut la Consiliul Concurenței. Sunt păreri pe care le exprim cu nostalgie dar și încredere în activitatea viitoare a acestei autorități publice.
A fost un an plin, s-au întâmplat multe în viața mea (mai ales - am terminat doctoratul și am avut mai mult timp pentru a vedea cum cresc copii mei) iar Consiliul Concurenței a mers mai departe. Cum a mers? Destul de bine, dar cam șchiopătând și cam șovăielnic.
La această aniversare doresc să exprim câteva considerații cu privire la ceea ce s-a făcut, se face sau ar mai trebui făcut la Consiliul Concurenței. Sunt păreri pe care le exprim cu nostalgie dar și încredere în activitatea viitoare a acestei autorități publice.
A fost un an plin, s-au întâmplat multe în viața mea (mai ales - am terminat doctoratul și am avut mai mult timp pentru a vedea cum cresc copii mei) iar Consiliul Concurenței a mers mai departe. Cum a mers? Destul de bine, dar cam șchiopătând și cam șovăielnic.
Consiliul Concurenței este mai puțin ferm decât era acum 2-3 ani. Duratele investigațiilor au crescut din nou, după câțiva ani de eforturi bune pentru reducerea duratelor. În schimb a scăzut numărul deciziilor emise și al investigațiilor deschise.
Nici organizatoric situația nu este chiar roză.
Majoritatea membrilor Plenului sunt în acest moment interimari, în condițiile în care procedura privind noile mandate nu a fost încă finalizată - și nici nu are șanse să fie până după alegerile prezidențiale, cu alte cuvinte până la final de 2014. S-a pus chiar problema dacă în această formulă interimară, Plenul Consiliului poate adopta decizii în cazuri de mare impact, cum este cel care privește acordurile verticale dintre mai mulți producători de bunuri alimentare și câțiva mari retaileri. Legal lucrurile sunt clare: membrii Plenului ale căror mandate au expirat pe 6 mai 2014 își pot exercita atribuțiile în continuare, până la depunerea jurământului de către alți membri - sau tot de către ei, având în vedere că cei 3 membri ale căror mandate au expirat sunt propuși pentru al doilea mandat.
Este adevărat însă că se ridică un semn de întrebare în ceea ce privește independența membrilor Plenului, care este de esența funcției.
Nici organizatoric situația nu este chiar roză.
Majoritatea membrilor Plenului sunt în acest moment interimari, în condițiile în care procedura privind noile mandate nu a fost încă finalizată - și nici nu are șanse să fie până după alegerile prezidențiale, cu alte cuvinte până la final de 2014. S-a pus chiar problema dacă în această formulă interimară, Plenul Consiliului poate adopta decizii în cazuri de mare impact, cum este cel care privește acordurile verticale dintre mai mulți producători de bunuri alimentare și câțiva mari retaileri. Legal lucrurile sunt clare: membrii Plenului ale căror mandate au expirat pe 6 mai 2014 își pot exercita atribuțiile în continuare, până la depunerea jurământului de către alți membri - sau tot de către ei, având în vedere că cei 3 membri ale căror mandate au expirat sunt propuși pentru al doilea mandat.
Este adevărat însă că se ridică un semn de întrebare în ceea ce privește independența membrilor Plenului, care este de esența funcției.
Preocupările sunt și mai justificate dacă vedem declarații de genul celor care indică faptul că se anticipează sancționarea unor mari retaileri, înainte ca argumentele acestora să fi fost ascultate în procedura de audieri din fața Plenului, înainte de deliberare și înainte de emiterea unei decizii. Voi reveni asupra acestui subiect.
În același timp, Consiliul Concurenței este lent - și până la urmă ineficient - într-o situație de flagrantă ignorare a regulilor de concurență și chiar a propriilor decizii, cum este cazul vânzării colective a drepturilor de difuzare a meciurilor din Liga I de fotbal de către membrii LPF (de care scriam aici, la început de 2014). Este adevărat că procedura din dreptul concurenței nu cunoaște procedura flagrantului delict, ca atare, dar situația în care se regăsesc din nou membrii LPF, mai rea chiar decât cea din 2009, impunea o reacție clară și fermă. Pentru o autoritate publică credibilitatea vine din acțiunea efectivă, și anume din modul în care impune respectarea normelor legale. Credibilitatea există sau nu există. Cale de mijloc nu există.
În piață situația este proastă: televiziunile sunt la cheremul membrilor unei vânzări colective care se califică destul de ușor ca și cartel iar victimele cele mai importante și mai numeroase sunt telespectatorii care trebuie să scoată din buzunar o mulțime de bani pentru a viziona meciuri de calități mult diferite între ele și pe care le-au vizionat întotdeauna fără prețuri suplimentare.
Liga I de fotbal a ajuns la performanța de a fi accesată în regim pay-TV, similar unor campionate foarte puternice, cum sunt cele din Germania, Franța sau Anglia, dar fără a avea nici pe departe valoarea competițională a acestora. Dar ce nevoie mai are cineva de fotbal de valoare dacă se înțeleg cluburile între ele cât este prețul iar arbitrul pieței - Consiliul Concurenței - zice că i s-au aburit ochelarii și că nu înțelege foarte bine ce se întâmplă?
Prin lentoarea din cazul LPF, Consiliul Concurenței riscă să stabilească un precedent foarte periculos: este aproape o încurajare la nerespectarea regulilor de concurență și cu siguranță cluburile LPF așa citesc mesajul.
Până la urmă însă va ieși prost și pentru LPF și pentru consumatori și pentru televiziuni, că nu poți vinde multă vreme bucăți de metal ieftin pe post de bijuterii din aur, oricât de bine poleite ar fi și oricât de mult ar închide ochii polițistul.
Voi reveni însă și pe acest subiect.
No comments:
Post a Comment