Search This Blog

Thursday, December 11, 2014

Scurte consideratii cu privire la recentele modificari ale Legii concurentei prin OUG nr.77/2014

Prima observatie este ca autoritatea de concurenta persistă în lipsa de transparență față de partenerii instituționali (”stakeholders”), așa că OUG 77/2014 a fost adoptată de guvern pe 3 decembrie 2014 în cea mai mare discreție. OUG 77/2014 a fost publicată în Monitorul Oficial al României pe 10 decembrie 2014 și modifică atât Legea concurentei nr.21/1996 cat si procedurile nationale in materia ajutorului de stat - proceduri noi, mult mai complexe fata de cele anterioare. 
In ceea ce priveste modificarile la regimul procedurilor de ajutor de stat găsiți unele detalii aici

În ceea ce privește Legea concurenței, OUG 77/2014 reia acele prevederi din OG 12/2014, din august 2014, care, cel putin datorita includerii intr-o ordonanta simpla de guvern, sunt posibil neconstitutionale: Legea concurentei este lege organică iar conform art.115, alineat (1) din Constitutia Romaniei ”Parlamentul poate adopta o lege specială de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonanţe în domenii care nu fac obiectul legilor organice”.
Repetarea acestor prevederi în cuprinsul OUG nr.77/2014, in conditiile in care in fata instantelor judecatoresti a fost ridicata deja exceptia de neconstitutionalitate a OG 12/2014, este practic o recunoastere tacita a greselii facute de guvern în luna august.  
Trebuie remarcat că în intervalul august-decembrie 2014 au fost emise câteva decizii ale Consiliului Concurentei, inclusiv de sanctionare (cazul agentiilor de media), care sunt puse sub semnul intrebarii datorita neconstitutionalitatii OG 12/2014. 
Dincolo de procesul de adoptare a OUG nr.77/2014 și acest din urmă act normativ conține posibile elemente de neconstituționalitate, prin prisma alineatului (6) din acelasi articol 115 din Constituție: ”Ordonanţele de urgenţă nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituţionale, nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertăţile şi îndatoririle prevăzute de Constituţie, drepturile electorale şi nu pot viza măsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietate publică”.
Or, prin OUG nr.77/2014 sunt aduse modificări modalității de funcționare a Plenului Consiliului Concurenței și de numire a componenței comisiilor de caz. Modificările aduse semnalează o tendință de schimbare a însăși modalității de funcționare a Plenului și a comisiilor, cu impact asupra modalității de adoptare a deciziilor și a independenței membrilor Plenului. 
În plus, este restrâns dreptul de contestare a ordinelor Președintelui Consiliului Concurenței care reglementează accesul la dosarul de investigație, care nu s-ar putea face decât în cadrul acțiunii de contestare a înseși deciziei finale.